Interzicerea absinthe-ului

Prohibiții și războaie împotriva alcoolului au tot existat. Ca și exemplu, avem așa-numitul Gin Craze de la începutul secolului 18 în care Londra era intoxicată cu gin, apoi războiul impotriva absinthe-ului și apoi prohibiția din America din 1920. Însă cea mai interesantă după părerea mea este interzicerea absinthe-ului la începutul secolului 20.

Un prim început al războiului împotriva absinthe-ului poate fi găsit în pamfletul Absinthe et Absintheurs scris de Henri Balesta în 1860. Deși era un pamflet scurt, acesta a avut un succes imens, fiind citat în aproape orice publicație despre absinthe de atunci până mai târziu.

Practic, acest pamflet împărțit în șapte părți a documentat efectele sociale ale absinthismului, un termen despre care voi vorbi mai târziu. Din cele șapte părți sau capitole, ultimul având o poziție anti-absinthe.

Anul publicației este important, fiindcă până la acea vreme băutorul de absinthe încă nu era unul împătimit, absinthe-ul fiind un produs relativ scump comparativ cu vinul.

Însă după 1850-1860, o întâmplare naturală a dus prețul absinthe-ului cu mult mai jos. O insectă numită phylloxera plus o boală a strugurilor numită oidium au distrus podgoriile Franței, rezultând un preț mai ridicat al vinului. Începând cu 1870 prețul absinthe-ului scăzuse foarte mult.

Balesta, care scria deja despre pericolele absinthe-ului, a continuat să cauzeze panică în rândul populației. Într-unul din capitolele sale, Balesta scrie despre o conversație avută cu un medic care discuta despre pericolele alcoolului și în special al absinthe-ului, ce pot duce la orice boală. Conform acestui medic, absinthe-ul provoca apoplexie, paralizie, probleme cronice de stomac, ficat și intestine, impotență, convulsii, epilepsie, depresie, gută, nebunie, halucinații și chiar combustie spontană.

Tot în scrierea lui Balesta mai găsim o poveste despre un anume Aubin, tatăl al unei fetițe de 6 ani căreia i-a murit mama. Deși tatăl o iubea, era un împătimit al absinthe-ului și, gândindu-se că absinthe-ul i-ar face bine fetiței și ar înviora-o, aceasta a devenit dependentă de absinthe, ajungând să bea frecvent până când ajunge la doctor, însă prea târziu, când era prea intoxicată și astfel a murit. După acest eveniment, tatăl se sinucide. După aceasta au început să apară mai multe astfel de povești și chiar ilustrații în care apar copii ce beau absinhe. Astfel, Balesta a arătat că absinthe-ul distruge nu numai omul, ci întregi familii iar asta a devenit o temă favorită în propaganda anti-absinthe.

Clasa muncitoare, clasa de jos, oamenii sărmani care au început să bea absinthe i-a alarmat pe politicieni, pe preoți și pe intelectuali. Exista percepția că absinthe-ul distruge familia, că duce la beție avansată, șomaj, nebunie, crimă și moarte.

După scrierile lui Balesta a apărut apoi tractul prohibiționist intitulat Histoire d’une Bouteille, care vorbea despre pericolele absinthe-ului și ale alcoolului. Acesta a fost distribuit peste tot, în școli, în ligile și sindicatele muncitorilor. Acesta bazându-se pe cercetările științifice de la acea vreme asupra alcoolismului, ne prezintă povestea lui Jean-Louis, un tânăr care și-a distrus viața cu alcoolul. Aceasta a avut mai multe ediții și a circulat foarte mult, peste tot.

Odată cu răspândirea alcolismului în clasa de jos în anii 1890, propaganda devenea din ce în ce mai aprinsă asupra absinthe-ului, devenind cea mai consumată băutură alcoolica, depășind consumul de vin în Franța.

Revenind la distrugerea podgoriilor și declinul vinului, acesta este unul dintre motivele principale ale războiului împotriva absinthe-ului. Faptul că absinthe-ul a luat locul vinului în Franța nu este ceva ușor de acceptat și nici nu a fost. Producătorii de vin au început o propagandă agresivă împotriva absinthe-ului, încercând să-și recupereze locul pe care l-au pierdut în fața Zânei Verzi. Aceștia s-au folosit atât de puterea politică cât și de puterea în zona medicală pentru a-i face pe oameni să creadă ca absinthe-ul este de sute de ori mai dăunator și mai periculos decât vinul. Printre cei care au contribuit la această continuă propagandă a fost psihiatrul dr. Valentin Magnan, cel care a inventat termenul de “absinthism” și omul politic Henri Schmidt.

În 1894 apărea în Geneva un jurnal numit Guguss, produs și editat de Louis Bron. Acest jurnal obișnuia să expună ipocrizia anti-absinthe și critica campaniile anti-absinthe ca fiind uneltele producătorilor de vin. Revista a avut succes, cu peste 25.000 de cititori, fiind așteptată în fiecare zi de sâmbată. Bron, un iubitor de absinthe la rândul lui, încerca să lupte prin Guguss pentru a evita interzicerea băuturii. Era practic una din puținele campanii pro-absinthe care lupta împotriva interzicerii. În revistă se discuta intens și despre crimele Lanfray despre care voi vorbi imediat, dar și despre referendumul din Cantonul Vaud din Elveția, prima încercare legislativă serioasă de a interzice absinthe-ul. Deși până la urmă distribuția de absinthe în Vaud a fost interzisă, Bron a continuat să publice multe ilustrații pro-absinthe și anti-prohibiție, încercând să explice că tot ce se va întâmpla va fi că absinthe-ul va fi produs în secret și băut în secret și va fi și mai greu de combătut, ceea ce s-a și întâmplat.

 

În 1908 a apărut totuși un studiu serios pro-absinthe intitulat Au Pays de L’absinthe scris de Edmond Couleru. Acesta este unul dintre cele mai importante resurse despre istoria, producția și consumarea absinthe-ului iar încercarea sa a fost de a combate propaganda anti-absinthe, prezentând date statistice despre consum și dezvoltarea industriei.

Un factor important care a dus la declinul absinthe-ului și interzicerea sa a fost absinthe-ul de proastă calitate, făcut cu etanol și chimicale, așa cum chiar cei de la Pernod au spus. Mulți producători se foloseau pe atunci de gloria absinthe-ului pentru a face profit, iar asta nu i-a impiedicat să folosească ingrediente de proastă calitate care duceau la degradarea sănătății populației care le consumau produsele. Asta, fie că vorbim de brand-uri diferite sau chiar de falsificatori ai brand-ului Pernod, care a avut multe cazuri în justiție pentru așa ceva. Asta nu doar că aducea o reputație proastă pentru Pernod, dar unii nu doar încercau să-l falsifice, ci chiar să-l copieze, începând de la design-ul sticlei până la numele companiei, precum Pernot în loc de Pernod.

Pe lângă ingredientele de proastă calitate se numară și colorarea artificială, care se practică și astazi la absinthe-urile false, sau fauxsinthe cum li se mai spune.

În fine, continuând cu propaganda anti-absinthe, aceasta a fost prezentă și la începutul secolului 20, după ce a fost prezentata în broșuri, ziare, postere, acum era vremea cinematografului să arate victimele absinthismului. Două filme importante de la acea vreme fiind Les Victimes de l’alcoolisme, din 1902 si Les Victimes de l’alcool din 1911. La fel ca și în celelalte variante de propagandă, ne prezentau familii distruse de absinthe, în care soțul, tatăl, ajunge la absinthism și devine violent, cheltuie banii familiei și începe să se auto-distrugă până la moarte. Mai târziu au mai apărut două filme, ambele cu titlul Absinthe, unul în 1913 de Gem Motion Picture Company și unul de Universal în 1914. Singurul care mai există este cel de la Gem.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne întoarcem totuși înapoi, în 1905 pentru a vorbi despre un eveniment care a zdruncinat lumea absinthe-ului și a dat un boost prohibiției. Vorbim acum despre crimele Lanfray care au fost cam ultima picătură care au umplut paharul prohibiției pentru a interzice ulterior absinthe-ul pentru următorii 90 de ani.

Crimele Lanfray se referă la crimele brutale ale lui Jean Fanfray asupra familiei sale, după ce ar fi băut absinthe. Acest aspect a fost bineînțeles denaturat de către campania anti-absinthe și voi explica imediat de ce.

Povestea este pe larg relatată în revista Playboy din 1971 într-un articol scris de Maurice Zolotow. Voi face un scurt rezumat din aceasta.

În ziua de 28 august 1905, Jean Lafray, un muncitor din micul sat Commugny din Elveția își începea dimineața cu un pahar de absinthe. Individul în vârstă de 31 de ani, fost militar în armata franceză, a învățat două lucruri: Să omoare și să bea absinthe, fiind băutura preferată a militarilor francezi la acea vreme.

Acesta locuia împreună cu familia sa la fermă, nevasta și doi copii, plus părinții săi și fratele care locuiau la etaj.

După primul pahar de absinthe, a mai băut unul. Acesta se pregătea să plece în pădure la cules de ciuperci dimineața următoare. Astfel că și-a pus nevasta să îi lustruiască ghetele. Femeia se pare ca a spus ceva. De un an, cuplul se certa constant, fie despre bani, fie despre socri, fie despre alcoolismul lui.

În fine, acesta și-a continuat ziua alături de tatăl și fratele său cu care s-a plimbat prin podgorie și mai apoi au ajuns la un han. Jean nu obișnuia să treacă pe lângă han fără să își potolească setea, astfel că a băut mai întai crème de menthe cu apă, apoi un cognac. Mai târziu, a băut două sau trei pahare de vin. La ora 3 a mai continuat cu încă două pahare de vin. La 4:15 a mai băut un pahar de vin de la vecinul său. La ora 4:30 a mers împreună cu tatăl și cu fratele său la o cafenea unde a mai băut o cafea cu brandy.

În jurul orei 5 a ajuns acasă unde a mai băut. Nevasta sa însărcinată era într-o dispoziție proastă. Pe lângă faptul că avea doi copii mici de crescut, pe Rose de 4 ani jumate și pe Blanche de un an jumate, aceasta trebuia să aibă grijă de casă, să gătească, să ajute la fermă, să spele. Astfel că și-a rugat soțul să mulgă vacile. Jean, după ce a băut o zi întreagă, nu era deloc dispus pentru așa ceva și și-a trimis nevasta să le mulgă. Apoi i-a cerut nevestei să îi facă o cafea unde și-a mai pus un brandy. Când nevasta s-a întors, Jean a început să se plângă de cafea că nu era destul de caldă, iar mai apoi și-a observat ghetele sub chiuvetă nelustruite. A început o ceartă între aceștia. La un moment dat, Jean a pus mâna pe o pușcă și și-a împușcat nevasta în cap. Copila cea mare a început să țipe, și a fost și ea împușcată în piept. Jean apoi s-a dus la fetița cea mică, care dormea și a împușcat-o și pe aceasta. Apoi, acesta a încercat să se sinucidă, însă fără succes. A vrut să se împuste în cap, însă a nimerit maxilarul.

Deși sângera profund, a luat trupul neînsuflețit al ficei cea mică și s-a dus în hambar, unde a căzut într-un somn profund. Acolo a fost găsit de poliție și luat în custodie. Conform rapoartelor, era incoerent și confuz. A fost dus la spital unde i-a fost scos glonțul din maxilar și apoi a adormit la loc. Conform declarațiilor unei asistente medicale, acesta a început să plângă și să spună că nu crede că el a făcut așa ceva, că își iubea familia și insista că nu își amintește nimic.

În data de 3 septembrie, cetățenii din sat s-au strâns oripilați și au încercat să găsească un țap ispășitor, iar țapul ispășitor nu era altul decât absinthe-ul. La fel a declarat și primarul. Absinthe! Cauza tuturor crimelor din țară! Absinthe-ul!

S-a votat astfel o petiție iar absinthe-ul în Cantonul Vaud a fost interzis.

Cum în Camera Deputaților nu se aflau oameni pro-absinthe, ci mai degrabă oameni ce dețineau podgorii, plus antisemitismul față de familia Pernod au agravat situația. Totul era acum pregătit pentru interzicerea absinthe-ului.

În 1906 absinthe-ul a fost interzis în Belgia și Brazilia pentru vânzare și distribuție. Olanda l-a interzis în 1909, Elveția în 1910, America în 1912 iar Franța în 1914.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În țara mamă a absinthe-ului, Elveția, băutura a fost prima oară interzisă în Cantonul Vaud în 1906, așa cum am spus mai sus, după crimele Lafray, însă după aceasta a mai urmat o altă crimă in Geneva, dusă la capăt de un bărbat pe nume Sallaz care după ce a consumat mult absinthe și-a omorât nevasta, astfel că absinthe-ul a fost interzis în Geneva în 1907. După un referendum în 1908, s-a votat interzicerea completă a absinthe-ului și totul s-a sfârșit în Octombrie 1910.

În Franța, după apriga campanie anti-absinthe producția și vânzarea au devenit foarte taxate după 1900. Au apărut apoi inștiințări despre interzicerea absinthe-ului până în august 1914. În martie 1915 absinthe-ul a fost declarat produs toxic și a fost complet interzis.

Pentru a despăgubi distileriile pentru pierderile cauzate, s-a permis cumpărarea absinthe-ului pentru a-l redistila și pentru a-l reutiliza pentru a face praf de pușca și obuze.

Cu toate acestea, majoritatea firmelor și distileriilor au dat faliment, altele s-au pregătit pentru a produce pastis iar altele au continuat să producă absinthe în țările în care nu a fost interzis, precum Spania. Absinthe-ul nu a fost niciodată interzis în Spania, Regatul Unit sau în Europa de Sud sau de Est. Astfel, unul din cele mai importante absinthe-uri care au supraviețuit a fost cel produs in Spania, precum Pernod în Tarragona din 1918 până în anii 1960, deși începând cu anii 1950 produsul deja se schimbase față de cel original de dinaintea interzicerii. Ernest Hemingway este unul din cei care au continuat să bea absinthe după interzicerea lui în Franța. Acesta a continuat să-l consume în Spania și Cuba. Chiar Hemingway face o referire la absinthe în romanul său „Pentru cine bat clopotele?”.

Ce era evident de la început, după interzicere a început și o producție ilegală de absinthe, inclusiv în Elveția.

 

Renașterea absinthe-ului

 

Prima tentativă de a readuce pe piață gustul de absinthe, înlocuind pastis-ul, a fost Herbsaint-ul domnului Legendre, în 1934, imediat după prohibiția din America. Legendre a învățat să producă absinthe în timpul Primului Război Mondial.

Această băutură însă nu avea pelin (arthemisia wormwood). În 1948 compania Sazerac a cumparat J.M. Legendre & Co. împreună cu Herbsaint. Formula a rămas aceeași până când a fost schimbată în 1970, producând Herbsaint-ul pe care îl avem și astăzi. Însă neavând pelin, nu poate fi numit absinthe, pelinul fiind parte din Trinitatea absinthe-ului alături de anason și fenicul.

Anii ce au urmat au fost mai degrabă o dezamăgire. Deși în Spania încă se producea absinthe relativ asemănător precum cel de dinaintea interzicerii, imediat după ce Cortina de Fier s-a prăbușit Cehoslovacia a devenit prima care a început comercializarea unui absinthe propriu. Primul care a început această calatorie a fost antreprenorul Radomill Hill, care a moștenit o distilerie. Ce nu a moștenit însă Hill, a fost o rețetă originală de absinthe, deși acesta fix asta declara. Astfel că Hill a produs un absinthe fals, numit în ziua de astăzi fauxsinthe. Cu toate acestea, produsul a avut succes, împreună cu metoda de preparare inventată în care un cub de zahăr este înmuiat în absinthe și apoi flambat. Asta a prins foarte mult la public și încă prinde și astăzi în baruri, printre necunoscători. Această metodă de preparare se numește Bohemian Method sau Bohemian absinthe ritual. Însă despre această preparare vorbesc în articolul Cum se consumă absinthe-ul. Asta se întâmpla în 1990 și a înnebunit lumea barurilor din toată lumea, ba chiar a apărut în filmul Moulin Rouge din 2001. Tot în 2001 apare în filmul From Hell cu Johnny Depp, unde acesta dă foc la absinthe și chiar adaugă laudanum, o tinctură de opiu. Niciuna din acestea nu este tradițională și este chiar periculoasă.

După cum spuneam, Hill nu avea o rețetă tradițională și nu există nicio dovadă a producției a acestui tip de absinthe înainte de 1990, nici măcar în Cehoslovacia. Astfel că atât produsul, scris absinth și nu absinthe, este unul fals, fără nicio legătură cu absinthe-ul original, la fel și metoda de flambare a cubului de zahăr. Acest tip de băutură s-a extins în toată lumea și din păcate, datorită afirmațiilor bombastice cum că ar fi un afrodiziac sau că te-ar face să halucinezi (bazate pe propaganda anti-absinthe) au atras mulți curioși. În 2004 un alt film avea să portretizeze absinthe-ul într-o manieră absolut grotescă și anume filmul Eurotrip.

Însă totul avea să se schimbe în bine câțiva ani mai târziu. În 1988 Uniunea Europeană a permis folosirea a 10mg/l de tuionă pentru absinthe și 35mg/l de tuionă pentru bitter-uri. Ceea ce este excelent, întrucât tuiona, ingredientul activ din pelin a fost cel demonizat pentru aparentele probleme de sănătate. Dar, despre acest subiect vorbesc în articolul Concepții greșite și mituri. Cu această ocazie, a existat o tentativă de reînviere a absinthe-urilor franțuzești și elvețiene, care conțineau în mod tradițional un nivel scăzut de tuionă.

Apoi legile restrictive au început să se relaxeze. Astfel că mai multe distilerii au încercat sa readuca absinthe-ul original, însă nu puteau să realizeze o băutură apropiată măcar de original. Singurii care au reușit totuși să aducă pe piață ceva autentic au fost bineînțeles Emile Pernod, Kübler, Claude-Alain Bugnon care produce și astăzi absinthe-ul de calitate La Clandestine și distileria Matter–Luginbühl care produce Absinthe Duplais, care este prima distilerie Elvețiană care a produs un absinthe verte autentic în 2005, primul după interzicerea absinthe-ului.

În 2007 a apărut și în SUA relaxarea interzicerii băuturilor cu tuionă sub 10ppm iar cuvântul absinthe putea fi din nou folosit. 10ppm este similar cu nivelul standardului European de 10mg/l. Însă absinthe-urile cu mai mult de 10mg de tuionă și mai puțin de 35 sunt încă ilegale în SUA.

După 95 de ani de interzicere completă, absinthe-ul devine din nou legal și în SUA, în anul 2007, datorită două companii: Kübler și Viridian Spirits. După multe eforturi legale, cele două companii au reușit să îi convingă pe cei de la TTB (Alcohol and Tobacco Tax and Trade Bureau). Întreaga poveste o găsiți în cartea Absinthe Encyclopedia începând cu pagina 351. Dar, pe scurt, pe lângă partea de avocatură a existat și partea de chimie, Kübler trimițând produsul către laboratoarele TTB pentru expertiză și au dovedit că este un produs sigur. Kübler, producând absinthe încă din 1863 nu dorea să schimbe rețeta tradițională și a trimis-o exact așa cum este. Însă o problemă a fost folosirea denumirii de absinthe. TTB nu era de acord să se folosească această denumire, iar Kübler nu avea de gând să folosească altă denumire pentru produs. Astfel că s-a ajuns din nou la o dezbatere legală și nu una legată de produsul în sine și de chimia din spatele acestuia. Astfel că cei de la Kübler au apelat la ambasada Elveției pentru ajutor și abia după mult timp li s-a permis să folosească termenul de absinthe, fiind ca un fel de marcă înregistrată a Elveției și nu putea fi denumit altfel. Însă totul a durat patru ani și extrem de multă muncă pentru a înlătura orice fel de dubiu rămas din trecutul tumultos al absinthe-ului. Prin același tratament a trebuit să treacă și Viridian Spirits câtiva ani mai târziu, cu ajutorul cunoscutului Ted Breaux care astăzi produce cele mai apreciate absinthe-uri. La acea vreme, Viridian Spirits avea absinthe-ul Lucid (pe care îl găsim și astăzi). Viridian a început în 2006 cu domnul Jared Gurfein ca și fondator, Jonathan Bonchick ca și co-fondator, făcând parte din a treia generație de familie în băuturile spirtoase din America, Vince O’Brien și renumitul Ted Breaux de la distileria Combier din Franta care produce acum gama de absinthe-uri Jade.

Din nou, aceștia aveau să treacă prin întreg procesul pe care l-au avut cei de la Kübler, însă inițial ei voiau să importe absinthe, iar cei de la TTB nu permiteau asta. Însă cei de la Viridian doreau mult să schimbe acest aspect. Formula pentru Lucid nu era o problemă întrucât conținea mai puțin de 10ppm de tuionă. La fel ca și la Kübler, problema se punea pe denumirea produsului, absinthe.

În vara lui 2006 au început o campanie intensă de a-i contacta pe cei de la TTB pentru a-i convinge. Au prezentat clar istoria absinthe-ului și cum industria vinului l-a distrus la începutul anilor 1900. Au trimis video-uri cu Ted Breaux, cel care a creat Lucid Absinthe, pentru a-i convinge. Până la urmă, formula pentru Lucid a fost aprobată fără probleme însă a continuat o inspecție rigidă a fiecărei informații de pe etichetă pentru a putea folosi denumirea de absinthe. Apoi si aceasta a fost aprobată, cu condiția să existe încă un cuvânt înainte de absinthe, astfel că Ted a venit cu ideea de a folosi “Supérieure”, care a și fost aprobată.

În data de 5 Martie 2007, TTB a aprobat totul iar Lucid a devenit primul absinthe autentic legal pentru import în SUA după 1912.