Se cunoaște marea concepție greșită despre absinthe cum că ar fi un drog, că ar fi intoxicant, că te aduce la nebunie sau crize epileptice sau că îți provoacă halucinații, că este ceea ce l-a făcut pe Van Gogh să își taie urechea sau pe alții să își omoare nevestele. Poveștile acestea fiind fascinante au prins la mulți.

Spre deosebire de majoritatea celorlalte băuturi alcoolice, absinthe-ul este foarte tare și aici este și un motiv practic, tehnic chiar, când vine vorba de colorarea aceea verde din plante. Fiind o colorare naturală, aceasta poate fi stabilă numai la tăria de 65% sau peste, chiar și la 72%. Însă fiind diluat cu apă, nu mai este atât de tare, cum ar fi un gin. Poate fi la fel de puternic în schimb precum un gin tonic sau un whisky și cola. Sau, unii spun că un pahar de absinthe este la fel de tare precum un pahar de vin.

Acum vorbind strict despre pelin, această plantă trebuie să știm că a fost, la fel ca multe alte plante pe care le regăsim acum în băuturile alcoolice, în special în gin, folosită încă din antichitate ca și plantă medicinală. Un papirus egiptean din 1600 îHR recomandă pelinul ca și stimulant și tonic, antiseptic și remediu pentru febra și dureri menstruale.

Ingredientul principal din uleiul de pelin se numeste tuionă. În forma sa chimică pură, este un lichid fără culoare, cu aromă mentolată și se mai găsește și în alte plante, chiar și în cedru alb. În schimb dozele mari de tuionă sunt într-adevăr periculoase deoarece pot provoca convulsii și alte simptome neplăcute. Asta s-a văzut în laboratoare, însă concentrația de tuionă găsită în absinthe este de mii de ori mai mică decât cea din laborator. Trebuie să ne gândim că multe substanțe din băuturi sau din mâncare precum sodiul din sare, sunt mortale în forma lor pură, la concentrație mare, dar sunt inofensive când sunt în cantități mici. La fel și tuiona.

În majoritatea absinthe-urilor legale care țin de Regulations of European Union conțin mai puțin de 35mg de tuionă per litru, iar absinthe-urile dinaintea interzicerii arată că aveau la fel, un nivel foarte scăzut de tuionă. Așadar, întreaga demonizare istorică a absinthe-ului legată în special de tuionă se pare că este bazată pe o premiză falsă, iar acum este destul de clar că nu este adevărat. În afară de alcoolul ridicat, care la fel ca orice alt distilat, nu reprezintă un pericol dacă este băut cu moderație.

Un alt mit despre care s-a vorbit la începutul secolului 20 este așa-numitul absinthism, adică dependența cronică de absinthe. În zilele noastre cel puțin, așa ceva nu există și nu a fost raportat nicăieri, iar în trecut acesta a fost prezentat doar de propaganda anti-absinthe despre care voi vorbi în alt articol.