Info

Absinthe-ul este un distilat preparat din plante precum arthemisia absinthium (un tip de pelin), anason verde (unii folosesc anason stelat, însă tradițional se folosește anason verde) și fenicul și alte plante. Numele băuturii provine de la tipul de pelin arthemisia absinthium, care în limba franceză este numit “grande absinthe”. Nu prea există o categorie clară de băuturi în care acesta se poate încadra. Cel mai potrivit putem spune că este un aperitif, fiind consumat după masă, însă acesta merge de minune chiar în timpul mesei putând înlocui vinul, după preferință.

Absinthe-ul are în primul rând un gust pregnant de anason. De aceea, când cineva care nu a mai băut absinthe vrea să încerce, prima întrebare pe care i-o pun este dacă îi place anasonul. Dacă nu îți place gustul de anason, este foarte puțin probabil să îți placă absinthe-ul. Același lucru îl putem spune despre băuturi asemanatoare la gust, precum ouzo, raki și arak. Acesta poate fi mai dulce de la fenicul sau mai amar de la pelin. Însă, per total, acesta are un gust botanic, fiind folosite numai plante, fără a se adauga zahar și alte arome artificiale. Unii

La baza oricărui absinthe există ceea ce noi numim Trinitatea Divina (Holy Trinity) care este compusă din: Arthemisia absinthium (un tip de pelin), anason verde (unii folosesc anason stelat, însă tradițional se folosește anason verde) și fenicul. Pe lângă aceste ingrediente se mai folosesc și altele precum arthemisia pontica, roiniță, citronelle, isop, obligeană (calamus), angelica, veronica, oregano, coriandru, maghiran si menta.

Da, absinthe-ul nu a fost niciodată interzis în România, iar la nivel mondial, toate restricțiile importante precum cele din Elveția, Franța și SUA au fost ridicate în anul 2007 după cercetări riguroase ale instituțiilor responsabile.

Nu, acesta este un mit început la sfârșitul secolului 20, format după o lungă bătălie împotriva alcoolismului de la acea vreme care a învinuit pe nedrept absinthe-ul, cât și datorită industriei vinului de la acea vreme care pierduse clienții în fața absinthe-ului și au dorit să o distrugă reputația absinthe-ului folosindu-se de puterea pe care o dețineau majoritatea proprietarilor de podgorii de la acea vreme. Pentru mai multe informații, mergeți la articolul “Scurtă istorie a absinthe-ului” și mai ales la articolul “Interzicerea absinthe-ului”

Da. Exista atât distilerii vechi care și-au păstrat rețetele cât și distilerii care au reprodus absinthe-ul folosindu-se de știință (în acest caz, de chimie). Însă există din păcate și foarte multe absinthe-uri false, numite fauxsinthe, care pretind a fi autentice iar pentru a combate aceasta dezinformare ne-am decis să facem acest website pentru a-i ajuta pe clienți să evite capcanele unei industrii fără reguli stricte despre ce este și cum ar trebui să fie un absinthe autentic (singura țară care are o legislație în acest caz este Elveția, patria mama a absinthe-ului).

În primul rând, absinthe-ul nu se bea niciodată simplu. Acesta a fost întotdeauna diluat cu apă foarte rece astfel încât tăria unui pahar de absinthe să fie asemanătoare cu tăria unui pahar de vin sau unui gin tonic. De asemenea, absinthe-urile care se găsesc în România, cu excepția absinthe-ului Pernod, sunt absinthe-uri false, pline de chimicale și coloranți artificiali care nu au nicio legătură cu absinthe-ul adevărat. De aceea v-ați simțit rău. Însă vă promitem că dacă ne veți urmări și veți asculta sfaturile de pe acest website, veți avea o experiență excelentă după ce veți bea un absinthe autentic,

Ba da, este periculos și nu este o metodă tradițională de preparare a absinthe-ului. Este periculos în primul rând din cauza riscului de a te arde sau a da foc barului. Deși în bartending există multe alte băuturi care se flambează, absinthe-ul nu trebuie niciodată flambat. Această metodă a apărut în Cehia în anii 1990, când cubul de zahăr era băgat în absinthe apoi i se dădea foc până când picura în pahar. Zahărul ars ce cade în pahar va avea un gust de bezea arsă, distrugând tot gustul complex al absinthe-ului. De asemenea, flambarea absinthe-ului propriu zis nu va

Van Gogh era în primul rând bolnav psihic și în al doilea rând un mare consumator de alcool, nu doare de absinthe. Absinthe-ul în sine nu “te face nebun” și nu este un drog care te face să-ți pierzi mințile. Van Gogh, chiar dacă ar fi băut absinthe înainte de a-și tăia urechea, nu ar fi recurs la acest gest din cauza băuturii ci datorită stării mintale.

Încă de la începuturi, băutura avea o culoare verde produsă prin colorare naturală din plante. Când artiștii au început să bea absinthe, lumea a început să compare absinthe-ul cu un fel de muză, o muză sub forma unei Zâne Verzi care îi inspira pe artiști. Ideea că alcoolul (orice fel de alcool) sau alte substanțe îți pot dezvolta inspirația și imaginația este încă una discutată la nivel științific și nu s-a ajuns la un consens, fiind mai degrabă un mit. Însă miturile în lumea absinthe-ului au fost întotdeauna prezente, iar imaginea unei Zâne Verzi va fi întotdeauna asociată cu absinthe-ul.